Mineralele si rolul lor in organism
Publicat la data de 10-07-2015
Mineralele si rolul lor in organism
In organismul nostru se afla cateva minerale (ioni) indispensabile unei bune functionari. Cele mai importante sunt: potasiul, sodiul, calciul, fosforul si magneziul.
Nivelul lor optim asigura buna functionare a numeroase tesuturi si sisteme din organismul uman. Dezechilibrul in aport, anumite afectiuni, unele medicamente, precum si expunerea la diversi factori de mediu pot produce modificari ale acestor minerale, cu alterarea diverselor functii. De aceea este importanta determinarea nivelului acestor minerale prin analize de laborator. Poate fi necesara determinarea nivelului din sange sau din urina.
Laboratoarele de analize medicale din cadrul Centrului Medical Panduri realizeaza determinarea acestor minerale atat din sange, cat si din urina. Pentru determinarea din sange este necesara recoltarea de sange dimineata, pe nemancate. Pentru determinarea din urina se strange urina din 24 ore (de la ora 7 dimineata, cand pacientul urineaza si nu retine aceasta urina, apoi colecteaza intr-un vas de plastic toate emisiunile de urina pana la ora 7 dimineata in ziua urmatoare, inclusiv). Se omogenizeaza urina recoltata si se masoara intreaga cantitate din care se toarna 100 ml intr-un pahar de plastic de unica folosinta pentru urina. Din aceasta urina se va lucra analiza si este necesar ca pacientul sa comunice cantitatea totala de urina din 24 ore.
Determinarea valorilor sanguine ale tuturor mineralelor enumerate mai sus este cunoscuta ca ionograma. Aceasta, realizata in dinamica,este utila in diagnosticarea si monitorizarea evolutiei unor afectiuni, precum si in monitorizarea unor tratamente medicamentoase. Alteori poate fi necesara urmarirea valorilor doar a unora dintre aceste minerale.
Potasiul se afla in principal in interiorul celulelor si doar mici cantitati la nivelul oaselor si in sange. Pentru mentinerea unui nivel optim de potasiu este nevoie de un aport alimentar adecvat. Potasiul este indispensabil desfasurarii normale a fenomenelor electrice de la nivelul membranelor, avand rol important in conducerea nervoasa, contractia musculara, echilibrul acido-bazic, presiunea osmotica, sinteza proteica si formarea glicogenului. Impreuna cu calciul si magneziul,potasiul controleaza contractia si debitul cardiac. Balanta potasiului este influentata de numerosi factori, printre care: aportul alimentar, nivelul sodiului seric, functionalitatea renala, hormonii corticosuprarenalieni, echilibrul acido-bazic, etc.
Sodiul se gaseste in toate fluidele organismului, predominand in sectorul extracelular, sub forma ionizata. Se mai gaseste si la nivelul oaselor (15-30% din cantitatea totala de sodiu). Volumul lichidului din compartimentul extracelular este dependent de cantitatea totala de sodiu din organism. Sodiul intervine in deplasarea apei intre diversele sectoare ale organismului, orice miscare a sodiului atragand deplasarea unei cantitati corespunzatoare de apa. Pe langa apa, in miscarile sale, sodiul atrage si deplasarea altor ioni, intervenind in mentinerea echilibrului acido-bazic. Sodiul intervine, de asemenea, in excitabilitatea neuromusculara si in fenomenele de polarizare-depolarizare a membranelor celulare, avand efecte opuse potasiului. Balanta sodiului este influentata de functionalitatea renala, diverse sisteme hormonale, aportul alimentar, etc.
Calciul este principalul component mineral al oaselor, 99% din cantitatea de calciu a organismului aflandu-se la nivelul oaselor si dintilor, iar restul se afla in lichidele biologice si tesuturile moi din organism. Calciul din sange se gaseste sub forma legata de proteine sau sub forma de ioni. Toate celulele au nevoie de calciu pentru o buna functionare. Ionii de calciu au rol in transmiterea impulsurilor nervoase, in contractia musculara, in functionarea cordului si a vaselor, ajuta la eliberarea hormonilor si enzimelor si participa in procesele de coagulare. Balanta calciului in organism depinde de relatiile dintre intestinul subtire, schelet, rinichi si sistemul endocrin. Necesarul de calciu variaza in functie de varsta. Principalele surse de calciu sunt produsele lactate, pestele, unele legume, dar absorbtia de la nivelul tubului digestive poate fi influentata de numerosi factori, iar cantitatea optim absorbita nu poate depasi 500 mg odata.
Fosforul este cel mai abundent element mineral din organism dupa calciu, fiind raspandit in oricare tesut; este principalul anion intracelular. Fosforul intra in compozitia oaselor si a dintilor, a acizilor nucleici, nucleoproteinelor, fosfolipidelor din membranele celulare. Este implicat in mentinerea echilibrului acido-bazic, in stocarea si transferul de energie, in procese enzimatice, participand la metabolismul carbohidratilor, lipidelor, dar si la formarea proteinelor cu rol in crestere si in procese de reparatie a celulelor si tesuturilor, are un rol in functionarea rinichilor, stimuleaza contractia musculara si intervine in activitatea neuronala. Balanta fosforului este reglata de aportul alimentar, rinichi si sistemul endocrin si necesita prezenta vitaminelor B pentru actiunile sale. Carnea si produsele lactate sunt principalele surse de fosfor.
Magneziul, cantitativ al patrulea element mineral din organism, se regaseste in compozitia oaselor alaturi de calciu si fosfor (50% din cantitatea totala de magneziu din organism),restul de aproape 50% aflandu-se in interiorul celulelor, iar 1% in sange. Magneziul are multiple roluri in organism: rol plastic, fiind constituent al oaselor si al diverselor tesuturi, dar si numeroase roluri functionale, participand la peste 300 de reactii biochimice, dintre care unele cu rol in activarea unor enzime, in sinteza proteica, in metabolismul energetic, cu rol de reglare a excitabilitatii neuromusculare (alaturi de sodiu, potasiu si calciu), a glicemiei, a tensiunii arteriale, precum si cu rol in coagulare. Intre magneziu si calciu exista o stransa legatura, deficitul unuia dintre aceste minerale influentand metabolismul celuilalt. Hipomagneziemia se poate asocia cu hipopotasemie sau cu hipocalcemie. Balanta magneziului este influentata de aportul alimentar, dar si de functionarea tubului digestiv si a rinichilor.
Dr. Gabriela Cirstescu